Trei tineri au pătruns pe teritoriul Brigăzii militare din Bălți

Publicat în autor 0 comentarii

realitatea.mdTrei tineri, printre care și un minor, au pătruns pe teritoriul Brigăzii nr. 1 de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălți, în zona depozitelor de armament.

Indivizii au fost observați de paza unității militare, care i-a somat să oprească, dar ei au reușit să fugă, sărind gardul. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00.50. Cei trei au fost reținuți peste câteva ore de căutări.

Ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan, a declarat pentru PRO TV că indivizii au fost depistați în jurul orei 04.00 dimineața. Aceștia s-au dovedit a fi locuitori ai municipiului Bălți.

În același timp, ministrul în exercițiu al Apărării, Anatol Șalaru, a menționat că minorul are 16 ani, iar ceilalți tineri – 24 și 26 de ani.

”Noi știam de aceste grupări din Bălți și de mult timp am sporit paza tuturor depozitelor de armament din Armata Națională, mai ales la Bălți. Este paza non-stop și vigilența e la nivel maxim”, a spus ministrul.

Deocamdată, oficialii nu au putut spune dacă incidentul are legătura cu membrii grupării paramilitare din Bălți, care au fost arestați săptămâna trecută. Aceștia însă presupun că ar putea exista o conexiune.

Categorie: Noutăţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.